ro   eng
COMUNICAT DE PRESĂ
imagine categorie
Cu minele curate! - expozitie foto
CU MINELE CURATE!

26 aprilie 2010
Ora 10:00
Pasajul Universitatii

Fundatia TERRA Mileniul III deschide astazi expozitia foto „Cu minele curate!” ce are drept scop informarea publicului cu privire la mineritul de uraniu din Romania si impactul social si de mediu al inchiderii minelor de uraniu in ultimii ani.

In Romania majoritatea minelor de uraniu sunt inchise, in curs de ecologizare, si doar una se mai afla in exploatare, la Crucea, in judetul Suceava. Accesul la informare privind aceste mine este strict controlat sub pretextul informatiei clasificate.

Fotografiile au fost realizate de Mihai Stoica, in comunele Baita Plai (judetul Bihor) si Ciudanovita (judetul Caras Severin), unde minele au fost inchise, si in comuna Crucea (judetul Suceava).

Nu am ales intamplator data de 26 aprilie 2010, zi in care milioane de oameni din intreaga lume comemoreaza 24 de ani de la accidentul nuclear de la Cernobil. Actiunea noastra va incepe astazi in Pasajul Universitatii si va dura timp de o saptamana.

Industria nucleara, dependenta de exploatarea uraniului, a reprezentat atat in perioada comunista cat si in prezent o forta economica capabila sa marginalizeze alternativele de dezvoltare durabila, mai ales pentru tarile in curs de dezvoltare. Fotografiile realizate ne prezinta un spatiu mort al Romaniei, peisaj dezolant si secretomanie, urmare a celor peste 25 de ani de exploatare.

Expozitia „Cu minele curate!” este organizata in cadrul unui proiect derulat de Fundatia TERRA Mileniul III, cu sprijinul financiar al Fundatiei pentru Parteneriat, Miercurea-Ciuc. Proiectul, intitulat „under-MINE”, se desfasoara in contextul in care preocuparile decidentilor politici in Romania pentru cresterea ponderii sectorului nuclear sunt promovate ca oportunitati de dezvoltare si nu exista o evaluare a starii minelor de uraniu din Romania. De aceea, o componenta importanta a proiectului a fost aceea de documentare si constientizare in legatura cu starea actuala a minelor de uraniu din Romania si a impactului social, economic si de mediu pe care inchiderea acestora
l-a avut.

Tot astazi va fi lansata si o campanie virala de informare pe aceeasi tema a mineritului uranifer in Romania. Vor fi postate video-reportaje realizate de o echipa de studenti ai Facultatii de Jurnalism si Stiintele Comunicarii, in cele 3 locatii –Crucea, Baita, Ciudanovita.

Fundatia TERRA Mileniul III este o organizatie neguvernamentala, non-profit, apolitica, de protectie a mediului. Pentru mai multe amanunte va rugam sa ne contactati la numarul de telefon 0730081019, persoana de contact: Ioana Ciuta.

Articole conexe: